Enel X Way România colaborează cu retailerul Penny pentru instalarea unei rețele de 64 de stații de încărcare pentru autovehiculele electrice, reprezentând un total de 128 de puncte de încărcare. Cu aceste unități, rețeaua națională Enel X Way România va crește la aproape 500 de puncte de încărcare în 63 de localități din țară.

Cu o putere totală instalată de 1.408 kW, 29 dintre aceste stații de încărcare sunt deja funcționale în 23 de localități din toată țara: Arad, Baia Mare, Bistrița, București, Buzău, Craiova, Deva, Dudu, Filiași, Gura Humorului, Măgurele, Mangalia, Petroșani, Ploiești, Roman, Satu Mare, Sibiu, Slobozia, Târgoviște, Târgu Mureș, Timișoara, Valea Târsei, Voluntari. Alte 35 de stații, amplasate în spațiile de parcare ale magazinelor Penny, din tot atâtea localități, urmează să devină funcționale în cursul acestui an.

„Continuăm să extindem infrastructura noastră de mobilitate electrică în contextul unei nevoi tot mai mari din partea șoferilor de vehicule electrice și hibride de a avea astfel de puncte de încărcare în proximitatea reședințelor sau a locurilor pe care le frecventează cu regularitate,” a spus Andrei Mihalciu, Manager Enel X Way România.

În spațiile exterioare ale magazinelor Penny au fost deja instalate 11 stații de încărcare Waypump cu câte două puncte de încărcare cu o putere totală de 60 kW și alte 18 stații de tip Waypole cu două puncte de alimentare de câte 22 kW. Soluția Waypump, având o putere disponibilă de maximum 60 kW, permite încărcarea a până la 80% din nivelul bateriei în aproximativ 25 de minute, în funcție de modelul și specificațiile mașinii.

Unitățile Waypole au o putere disponibilă de 2 x 22 kW AC, fiecare permițând încărcarea a până la 40% din nivelul bateriei în 30 de minute, în funcție de modelul și specificațiile mașinii. Enel X Way România are în portofoliu și stații de încărcare ultra-rapide, având o putere maximă de 150 kW și care permit încărcarea a până la 80% din nivelul bateriei în aproximativ 15 minute.

Utilizatorii își pot reîncărca vehiculele la punctele de încărcare Enel X Way România folosind aplicația mobilă Enel X Way despre care mai multe detalii sunt disponibile aici. Aplicația poate fi descărcată din Google Play sau App Store. Șoferii pot verifica locațiile și disponibilitatea punctelor de încărcare Enel X Way pe o hartă interactivă fie în aplicația Enel X Way, fie pe site, aici. Aceștia pot vedea, în timp real, dacă o stație de încărcare este disponibilă, ocupată sau în întreținere, precum și dacă aceasta este una rapidă sau ultrarapidă, tipul cablului de încărcare, puterea, accesibilitatea și distanța până la ea.

Sursa foto: T.B. photo / Shutterstock.com

Abonează-te pe
9news.ro Promo

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Auto »



Setari Cookie-uri