Bolt lansează serviciul de ride-hailing în Constanța, extinzând astfel prezența principalului său serviciu în cele mai importante orașe din România.

În Constanța, până acum, compania era prezentă doar cu serviciile de micromobilitate – închirierea de trotinete electrice.

”Constanța a fost o prioritate pentru noi anul acesta. Am început prin a lansa serviciul de micromobilitate, care avea o sezonalitate mai accentuată și putea fi de ajutor mai ales în perioada în care traficul se congestionează în oraș, prin prezența turiștilor. Dar, așa cum am spus de la bun început, ne-am dorit să fim un partener permanent de transport pentru Constanța, nu doar unul estival. Așa încât, următorul pas îl facem astăzi, prin lansarea serviciilor noastre de transport la cerere,” a declarat Cristian Sălceanu, Country Manager Bolt România.

Utilizatorii, care au deja instalată aplicația Bolt pentru a folosi trotinetele electrice, pot de azi chema o mașină Bolt pentru călătoriile pe o distanță mai mare în oraș. Cei care nu au încă aplicația Bolt instalată o pot descărca de pe Google Play sau App Store.

Prețul curselor Bolt începe de la 7 lei, în funcție de categoria aleasă. Plata se poate face direct în aplicație, prin înregistrarea unui card de credit, dar se poate opta și pentru plata cash, însă Bolt nu recomandă folosirea acestei metode în contextul situației actuale.

Pe perioada lansării, pasagerii beneficiază de reduceri de 50%. Atât pasagerii, cât și șoferii au obligația legală de a purta permanent masca de protecție. Bolt recomandă, de asemenea, șoferilor săi parteneri să dezinfecteze mașinile după fiecare călătorie, iar pasagerilor să respecte regulile de distanțare socială și de igienă, conform legilor în vigoare și recomandărilor Organizației Mondiale a Sănătății.

Sursa foto: By Maridav / Shutterstock

Abonează-te pe
9news.ro Promo

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Auto »



Setari Cookie-uri