Administrația Fondului pentru Mediu (AFM) a propus un program Rabla pentru sectorul transporturilor pe care îl consideră cel mai mare poluator în orașe.

„La nivel de AFM ne gândim la un program Rabla comercial, pentru flote, pentru transport, tot ceea ce înseamnă curierat, transport de mărfuri și persoane sub 3 tone, taxiuri. Dacă ne gândim este procesul cel mai mare care poluează efectiv în mediul urban”, a declarat Dan-Cătălin Vatamanu, președintele Administrației Fondului pentru Mediu (AFM) la The Green Energy Virtual Forum.

Digitalizarea Rabla și Rabla Plus

O altă propunere a AFM este digitalizarea și automatizarea programelor Rabla și Rabla Plus.

„Atât depunerea documentelor cât și toată partea de evaluare și implementare a programelor să fie complet automatizată și digitalizată rămânând
doar la nivelul ministerului și a guvernului să dea linii pe care AFM să le urmeze, să gândească bugete pt programe dar să fie un sistem transparent de implementare”, a mai spus președintele AFM.

România, un hub pentru reciclare

România ar putea deveni un hub pentru reciclarea bateriilor provenite de la mașini electrice.

Președintele AFM spune că „România are potențial pentru a avea o instalație integrală de reciclare a bateriilor pentru autovehicule electrice. Poate fi pentru noi ca țară un punct de interes pe care o să îl discutăm la nivel de minister, de guvern”.

Sursa foto: Shutterstock/: lumen-digital

Abonează-te pe
9news.ro Promo

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Cristian Gubandru
Cristian este absolvent al Universității Româno-Americane și al unui MBA la Academia de Studii Economice (A.S.E.). Startul în jurnalism a fost în 2003 la agenția de presă Mediafax , parte a trustului MediaPro, pe poziția de redactor, iar mai târziu la agenția de presă NewsIn , parte din trustul de media Realitatea - Cațavencu, ca reporter și redactor șef al departamentului Companii. Pentru o perioadă scurtă de timp a scris pentru ziarul de...

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Auto »



Setari Cookie-uri