31 August 2020

Tesla vine cu un update ce te-ar putea scăpa de claxoanele șoferilor ”grăbiți”



Tesla face un update la software-ul care rulează pe mașinile sale ce include, printre altele, posibilitatea de a detecta semnele de circulație care informează cu privire la limitele de viteză din zonele în care sunt amplasate și notificarea șoferului în momentul în care culoarea semaforului devine verde.

În momentul în care camera mașinii Tesla detectează un panou, ce informează conducătorii cu privire la limita de viteză, aceasta va notifica șoferul, amintindu-i de limita respectivă de fiecare dată când alege să calce pedala de accelerație mai mult decât îi permite legea,conform Theverge.com.

De asemenea, pe lângă această opțiune, noul software al mașinilor Tesla vine și cu îmbunătățiri în ceea ce privește semafoarele și indicatoarele de circulație STOP. Concret, în momentul în care culoarea semaforului se va face verde, șoferii vor fi anunțați prin intermediul unei notificări.

Elon Musk spune că Tesla va putea instala pe mașini baterii noi cu tehnologie avansată în 3-4 ani, care vor avea o densitate cu 50% mai mare decât a celor din prezent, scrie electrek.co.

Musk a scris pe Twitter că producătorul american este capabil să producă baterii a căror densitate de energie să fie cu 50% mai mare, un prag de 400 Wh / kg, în timp ce bateriile Tesla ating aproximativ 260 Wh / kg. El spune că densitatea energetică a bateriilor trebuie să fie îmbunătățită.

Comentariul vine după ce echipa de cercetare a bateriilor Tesla, condusă de Jeff Dahn, a publicat o nouă lucrare de cercetare despre progresele înregistrate în celula lor de baterii de litiu-metal fără anod.



Citeste si