25 Septembrie 2020

Tinerii fermieri pot concesiona până la 50 de hectare din proprietatea statului



Tinerii fermieri pot concesiona o suprafaţă de până la 50 de hectare din proprietatea statului în vederea instalării în mediul rural şi desfăşurării activităţilor în domeniul agricol, a anunţat Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.

În acest sens, Guvernul a aprobat, în şedinţa din 24 septembrie, o hotărâre privind completarea Programului de instalare a tinerilor fermieri, prin acordarea unor facilităţii, respectiv concesionarea/arendarea unor terenuri agricole cu o suprafaţă de până la 50 de hectare, în vederea instalării în mediul rural şi desfăşurării activităţilor în domeniul agricol, scrie Agerpres.

Actul normativ vizează modificarea, completarea precum şi reglementarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 268/2001, care prevăd posibilitatea ca Agenţia Domeniilor Statului să concesioneze/arendeze terenurile cu destinaţie agricolă, libere de contract în suprafaţa maximă de 50 ha, aparţinând domeniului public sau privat al statului, prin atribuire directă, tinerilor de până la 40 de ani, absolvenţi ai învăţământului de profil, în vederea înfiinţării de ferme.

Potrivit sursei citate, această hotărâre are în vedere modificarea dispoziţiilor referitoare la compensarea debitelor reprezentând redevenţă datorată şi neachitată la termen de concesionarii terenurilor; stabilirea categoriilor de beneficiari, a condiţiilor de eligibilitate şi a documentelor prin care se face dovada îndeplinirii acestora, precum şi a obligaţiei de a se constitui într-o formă de organizare potrivit legislaţiei aplicabile, precum şi instituirea obligaţiei pentru solicitanţi de a înfiinţa o fermă, potrivit definiţiei din Legea nr. 37/2015 privind clasificarea fermelor şi exploataţiilor agricole, cu modificările ulterioare, în termen de 1 an de la data semnării contractului, în cadrul căreia va avea calitatea de şef de exploataţie.

Totodată, se are în vedere reglementarea procedurii de încheiere a contractelor de concesiune şi de arendare, prin atribuire directă sau prin procedură concurenţială şi modalitatea de verificare a îndeplinirii condiţiilor de a înfiinţa o fermă şi de a se constitui într-o formă de organizare, precum şi stabilirea sancţiunii pentru neîndeplinirea acestor condiţii, respectiv rezilierea de drept a contractelor de concesiune sau de arendare.



Citeste si