PNL nu se lupta cu un partid pe idei, ci "cu un partid dictatorial", iar pe liberali nu-i asteapta inca ajungerea la guvernare, ci un lung efort si o perioada de munca in care trebuie sa dea tot ce este mai bun, a declarat duminica presedintele formatiunii, Ludovic Orban.

El a denuntat, de la tribuna Congresului TNL, pe acei membri ai PNL care sunt numiti in Guvernul Tudose, dar care fac parte din staff-ul acestui eveniment, potrivit Agerpres.

"Voi sunteti colegii mei, voi sunteti partenerii mei in PNL, voi sunteti prezentul PNL si viitorul PNL. Dar nu-mi place ca membrii TNL sa fie radiati din calitatea de membru al PNL, dupa ce au muncit la zeci si sute de campanii. Nu-mi place ca unii sa-si faca campanie electorala victimizandu-se, nu-mi place ca altii sa-si faca campanie electorala dand pe surse informatii neadevarate si atacand PNL si pe presedintele PNL cu informatii care nu au absolut niciun fel de temei. De asemenea, nu-mi place ca membri ai PNL sa fie numiti in Guvernul Tudose si, mai ales, membri care sunt membri in comisia de organizare a congresului sa fie in aceasta situatie, sa fie numiti subsecretari de stat", a afirmat Ludovic Orban.

"De asemenea, nu-mi place ca unii sa manifeste zel aici in partid, in campaniile interne, dar cand e vorba de bataliile exterioare sa nu riste nimic, sa nu-si puna pielea la bataie si totdeauna sa considere ca politica este o chestiune de sforarii interne si nicidecum o batalie cu adversarul politic. Batalia, dragii mei, este o batalie cu adversarul politic asumata direct, asumandu-ti riscuri, responsabilitati, punandu-ti in pericol firma, locul de munca, chiar si linistea personala, pentru ca nu ne luptam cu un partid normal care se bate cu noi in idei, ci ne luptam cu un partid dictatorial, care foloseste institutiile statului sa-i loveasca pe toti aceia care au curajul sa-i critice, sa faca opozitie si sa-i convinga pe oameni ca nu sunt buni si ca duc tara intr-o directie gresita", a adaugat Orban.

Liderul PNL a intrebat apoi daca exista cineva in sala care nu-si poate exprima liber preferinta pentru candidatul pe care doreste sa-l voteze din cauza lui si a precizat ca, la randul sau, are o preferinta pentru sefia TNL, dar care nu a fost exprimata public. "Votati liber, democratia inseamna dreptul fiecarui om de a vota conform propriei sale constiinte, propriei sale evaluari, conform propriului interes si modului propriu in care vede dezvoltarea PNL. Asa cum eu va garantez cadrul in care puteti vota liber, fara sa va deranjeze nimeni, fara sa va impuna nimeni cum sa votati, dati-mi voie sa am o preferinta. (...)", a spus Orban.

"Cred ca presedintele PNL are dreptul de a avea o preferinta, nu are voie in schimb sa o faca publica si nu-i asa cum scriu prin diverse publicatii alimentate din interiorul partidului de cei care prefera sa bage informatii pe surse - eu am facut poze si cu Mara Mares si cu Radu Surugiu si cu Vlad Varga. Nu mi-am exprimat public in nicio conferinta de presa, in nicio postare pe Facebook, in nicio ocazie publica vreo preferinta pentru vreunul dintre candidati. Am voie sa am o preferinta, dar nu am voie sa o fac publica, pentru ca cei care decideti sunteti dumneavoastra", a adaugat Orban.

El a adaugat ca, in functie de votul dat de tinerii liberali la congres, asa merge organizatia TNL si asa va merge si PNL si a subliniat ca pe cei care vor conduce organizatia nu-i asteapta mari avantaje si nici guvernarea.

"Nu ne asteapta avantaje, nu ne asteapta inca impartiri de functii, nu ne asteapta inca ajungerea la guvernare, ne asteapta un lung si intens efort, ne asteapta o perioada de munca, de daruire, o perioada in care trebuie sa dam tot ce avem mai bun din noi pentru a reusi sa ridicam PNL la pozitia pe care o merita si anume pozitia de prim partid pe scena politica. PSD-ul scade, PNL creste. Asta este realitatea. Am nevoie de voi. PNL are nevoie de voi. (...) Indiferent de cine castiga astazi sau cine pierde, important este sa castige TNL, iar ceea ce este important este ca, incepand de maine, PNL sa castige", a punctat presedintele liberalilor.

Peste 930 de delegati s-au reunit duminica, la Palatul Parlamentului, pentru a alege noua conducere a TNL. Cei trei candidati pentru sefia TNL sunt Mara Mares, Radu Surugiu si Vlad Varga.

Sursa foto: Shutterstock/: Gajus

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Politic »


Comunicate de presă

Vrei ca informatia ta sa ajunga la publicul tau tinta? Publica un comunicat de presa →


Setari Cookie-uri