Evolutia tehnologica se regaseste in prezent in aproape toate activitatile pe care le intreprindem, fie ca vorbim despre persoanele care locuiesc in marile metropole sau in tari sau orase mai putin dezvoltate, iar un mare merit al acestui parcurs este dat, in primul rand, de nevoia omenirii de a fi la curent cu noutatile de pretutindeni.

Anul 2016 aduce o serie de noutati pe piata, dar marcheaza si un pas important in incercarea marilor dezvoltatori de solutii tehnologice de a recrea spatiul virtual. Acest lucru se intampla deja si devine tot mai popular, o directie in acest sens fiind lansarea la nivel comercial a echipamentelor tehnologice destinate realitatii virtuale (VR sau Virtual Reality – engl.)

VR-ul mainstream devine realitate

Asa cum am putut observa anul acesta la evenimentul Computer Electronics Show (CES) in Las Vegas, realitatea virtuala face pasi mari catre segmentul mainstream, aflandu-se in momentul de fata intr-un moment crucial al dezvoltarii tehnologice.

Specialistii din industrie sustin ca in momentul de fata aplicabilitatea tehnologiei VR se dovedeste foarte utila pasionatilor de jocuri video, dar aceasta componenta nu este momentan decat un prim pas, echipamentele de realitatea virtuala urmand sa aiba o aplicabilitate mult mai mare.

“Gaming-ul este, fara indoiala, segmentul in care VR-ul va ajunge la public, atat pentru PC cat si pentru console. Exista deja un interes mare pentru jocuri captivante, cu experiente grafice din ce in ce mai puternice. Cu toate acestea, mintea imi spune ca provocarea cu care se confrunta astazi VR-ul, in segmentul de gaming, tine strict de continutul disponibil. Insa, acest lucru se va schimba atunci cand dezvoltatorii se vor familiariza cu tehnologia. Din perspectiva software, interesul in tehnologii inclusiv dezvoltate de noi, asa cum este cazul AMD LiquidVR este puternic, insa pretul de vanzare a componentei hardware este atractiv doar pentru utilizatorii high-end. Cu toate acestea trebuie sa tinem cont si de modul in care VR-ul incepe sa modeleze industria de orice fel”, sustine Ramona Prodea (foto cover), SEE manager in cadrul AMD, unul dintre cei mai mari producatori de microprocesoare la nivel global.

Potrivit managerului regional din cadrul AMD, VR-ul are de cativa ani o influenta foarte puternica, in industrii precum aparare sau aviatie, incercand sa creze o modalitate naturala si intuitiva de a interactiona cu tehnologia.

“Daca privim si catre alte domenii, asa cum este cazul educatiei sau a dezvoltarii medicale, se poate vedea de ce VR-ul este gata sa transforme aceste industrii. De exemplu, GE este pregatit sa foloseasca tehnologia in proiectul lor ‘Neuro VR Experience’, permitand utilizatorului sa acceseze o reproducere completa a creierului muzicianului britanic Reuben Wu, vizualizand modul in care acesta proceseaza gandurile si raspunde la diversi stimuli. In zonele de conflict militar, am vazut Natiunile Unite utilizand tehnologie VR pentru a se conecta cu donatorii de sange la nivel emotional, astfel incat acestia sa poata vedea conditiile dintr-un tabara de refugiati. Sunt convinsa ca in 2016 vom vedea din ce in ce mai multe utilizari inovatoare ale tehnologiei VR”, a mai precizat Ramona Prodea.

In acest fel, Facebook, Google, Sony, Samsung sau Microsoft, nume cu greutate in industria tehnologica, sunt pe punctul sa revolutioneze industria de profil chiar din acest an, cand o serie de surprize urmeaza sa fie prezentate.

Surpriza inceputului de an a venit de la Oculus VR, o companie mica, dar care astazi este unul dintre cei mai importanti dezvoltatori de solutii pentru Virtual Reality (VR).

Compania preluata de catre gigantul Facebook in primavara anului 2014, in schimbul sumei de 2 miliarde de dolari, a lansat la inceputul anului precomenzile pentru Oculus Rift - setul de ochelari destinati realitatii virtuale.

Pe parcursul acestui an si alte nume mari vor lansa proiecte importante care sunt pe punctul sa schimbe radical viitorul din domeniul tehnologiei.

Serverele si PC-urile dau nastere conceptului “Internet of People”

Ascensiunea pe care o cunoaste lumea Internet of Things (IoT) este evidenta, cresterea in popularitate a conceptului odata cu aparitia a tot mai multe aplicatii devenind un lucru firesc la ora actuala.

Ceea ce insa nu trebuie sa uitam sunt si avantajele pentru consumator. Fundamental, persoanele se bazeaza pe dispozitivele utilizate si pe datele folosite zilnic. Sa incercam un exercitiu de imaginatie – ce ne-am putea face astazi fara Internet sau telefon?

“Am convingerea ca aceste lucruri vor deveni tot mai evidente pe parcursul anului. Inainte de a putea face predictii legate de consumatori, trebuie sa nu uitam de provocarile ce trebuiesc depasite in materie de dispozitive si senzori Internet of Things (IoT). Cea mai evidenta tine de dezbaterea actuala in jurul standardelor tehnologice si de interoperabilitate, ce are un impact mare asupra pretului, influentand totodata si modelul de afaceri IoT. Fragmentarea si varietatea standardelor este din fericire abordata, insa, cel putin pentru anul urmator adoptarea in masa a tehnologiei va fi franata”, a mai aratat Ramona Prodea.

Citeste si:

    O situatie diferita apare in momentul in care trebuie realizata implementarea comerciala a acestor produse.

    “In segmentul centrelor de date exista un interes crescut pentru conceptul IoT. Argumentul este destul de simplu: succesul in implementarea a miliarde de dispozitive colectoare de date va fi determinat de eficienta cu care putem stoca, analiza si distribui informatii semnificative catre oameni si companii. Astfel, aplicabilitatea pentru IoT tine de o procesare puternica si eficienta energetica in cadrul centrelor de date”, a mai punctat Ramona Prodea.

    In ceea ce priveste segmentul PC/laptop, reprezentantul AMD sustine ca acesta va juca un rol foarte important in 2016.

    “Poate parea surprinzator, mai ales daca ne amintim de declinul gradual al industriei din ultimii ani, in special pentru sectorul PC-urilor. Totusi, daca privim mai atent la cifre, dupa tipul de echipament si segment, vom vedea ca lucrurile nu stau chiar asa rau. In noul an, datorita adoptarii sistemului de operare Windows 10, este foarte posibil sa vedem o crestere a cererii pentru PC-uri si laptop-uri”.

    Citeste si:

      Experiente identice cu realitatea

      A treia predictie a expertilor AMD este ca anul acesta vom asista la dezvoltarea unei tehnologii grafice care isi propune sa depaseasca limitele actuale. Am vorbit despre cum VR-ul isi face debutul in segmentul mainstream, insa satisfactia completa a utilizatorului va veni doar atunci cand se vor obtine experiente grafice identice cu realitatea.

      “Daca privim atent la tehnologia implementata in ultima generatie de casti virtuale (VR), vom vedea ca cerintele grafice sunt aproape duble fata de generatia anterioara. Cu toate acestea, ce poate vedea ochiul uman pe un ecran este doar o mica fractiune din ceea ce se poate vedea in lumea exterioara. Sa ne imaginam o lume unde avem o grafica 3D ce poate suporta ecrane 16K – de 16 ori mai multi pixeli decat pot oferi televizoarele moderne din ziua de astazi. Acum imagineaza-ti ca acest continut este livrat la o rata de refresh de 240Hz – de patru ori mai mare ca cea a unui monitor normal – pacalind mintea si oferind senzatia ca te afli cu adevarat in alta lume. Desi la prima vedere aceasta viziune suna a fantezie, trendurile tehnologice precum VR-ul indica faptul ca acest lucru nu este chiar imposibil. Din perspectiva suportului hardware, acest lucru duce la o crestere a cererii pentru placi grafice dedicate, capabile sa ofere performante superioare. Convingerea mea este ca o parte dintre noile coordonate care vor schimba industria anul acesta vor fi vizibile foarte curand”, a mai aratat Ramona Prodea.

      Despre viitorul pe care il va avea tehnologia VR in tehnologie si cum va schimba acest domeniu piata, a vorbit intr-un interviu pentru wall-street.ro si Jorg Roskowetz, senior manager, channel business development si technical evangelist al operatiunilor pe regiunea EMEA in cadrul AMD, care sustinea ca aceasta tehnologie va schimba milioane de vieti si va reprezenta viitorul industriei de profil.

      Advanced Micro Devices (AMD) este unul dintre cei mai mari producatori de solutii de procesare la nivel global, segment pe care concureaza cu Intel. AMD s-a dezvoltat puternic in ultimii ani in zona de gaming, consolele de jocuri next-gen PlayStation 4 (PS4) si Xbox One fiind echipate cu noile tehnologii ale producatorului american de microchip-uri.

      AMD este si proprietarul ATI, unul dintre cei mai mari producatori de placi grafice din lume.

      Abonează-te pe

      Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »


      Te-ar putea interesa și:



      Mai multe articole din secțiunea IT & C »



      Setari Cookie-uri