Alaturi de colegi jurnalisti si Jean-Francois Fallacher, CEO Orange Romania, am lasat in urma Capitala si forfota sa cotidiana pentru a zabovi timp de doua zile la peste 250 de kilometri distanta, tocmai in satele sasesti din Tarnava Mare, care prin simplitatea lor medievala l-au fermecat pana si pe Printul Charles. Aici, i-am intalnit pe voluntarii fundatiei Adept Transilvania, oameni interesati de traditia seculara a sasilor si biodiversitatea locala.
Dacii, romanii si sasii din Transilvania
Leaganul poporului nostru este vatra satului, aparata din greu cu sangele strabunilor in fata urgiei vremurilor si a valurilor succesive de iuresuri cotropitoare eurasiatice, precum gotii, hunii, slavii, maghiarii, tatarii sau otomanii. Slefuita prin truda grea a taranului la camp si puternic legata de mostenirea inaintasilor daco-romani, viata la sat s-a concretizat de-a lungul intregii sale existente intr-un tezaur inestimabil de valori, ritualuri, traditii si obiceiuri.
Toate acestea nu ar fi fost totusi posibile fara existenta discontinua a unui idiom lingvistic comun si unitar, care s-a consacrat totodata ca dovada a existentei unei populatii majoritare in teritoriul locuit odata de daci. In sprijinul acestei afirmatii stau scrierile din 1842 ale pastorului luteran sas din Transilvania, participant la Revolutia de la 1848, Stephan Ludwig Roth, in celebra brosura "Razboiul limbilor in Transilvania" (Der Sprachenkampf in Siebenbürgen), care, revoltat de dorinta Dietei de la Cluj de maghiarizare fortata prin legiferarea limbii maghiare ca limba oficiala de stat in Ardeal, in locul celei latine, a publicat urmatoarele: "Nu vad nevoia de a se impune o limba oficiala, pentru ca aceasta deja exista. Nu este nici limba germana, nici cea maghiara, ci este limba valahilor. Oricat ne-am suci si ne-am invarti noi, natiunile reprezentate in Dieta (n.r. maghiari, secui, sasi), nu putem schimba nimic. (...) De indata ce se intalnesc doi cetateni de nationalitati diferite si nici unul nu cunoaste limba celuilalt, limba romana le slujeste ca talmaci (...) Folosirea limbii materne este un drept uman, care e dat copilului prin nastere. Iar cu pierderea limbii dispare natiunea insasi".
Contemporan cu Avram Iancu din Tara Motilor si reprezentant de elita al gandirii politice sasesti a vremii, Stephan Ludwig Roth, ia parte la Marea Adunare populara de la Blaj, din 3/15 mai 1848, iar la 13 august, tinerii sasi se grupeaza sub conducerea sa, in "Uniunea de tineret". In noiembrie, a fost numit comisar imperial plenipotentiar in 13 sate de pe Tarnave, locuite si atunci preponderent de romani si sasi, pozitie din care a luptat pentru egalitate in drepturi, desfiintarea iobagiei fara rascumparare platita de tarani, fara jafuri si spanzuratori.
Cand Dieta de la Cluj a votat, in 29 Mai 1848, unirea Transilvaniei cu Ungaria, ignorand revendicarile si vointa romanilor majoritari, lui Roth i se parea "periclitata insasi existenta nationala a sasilor". Actiunile sale nu au ramas fara ecou, iar la 21 aprilie 1849, sasul Stephan Ludwig Roth a fost condamnat la moarte prin impuscare de catre "tribunalul de sange" al nobililor maghiari si secui de la Cluj, pentru "inalta tradare", desi ajunsese de curand vaduv cu cinci copii minori.
Am ales sa conturez aceasta scurta incursiune istorica pentru a evidentia relatiile interetnice de convietuire pasnica dintre romani si sasi, comparativ cu alte semintii care au patruns in teritoriul Transilvaniei medievale. Sasii nu au invadat Transilvania, cucerita de maghiari la acea vreme, ci au venit ca imigranti pasnici, chemati de regele Geza al II lea al Ungariei, incepand cu anul 1143, din Flandra, Luxemburg, de pe malurile fluviului Rin si valea raului Moselle, pentru a se stabili, a face agricultura si a apara platoul Transilvaniei, de navalirile straine maghiarilor. Pastorul luteran Stephan Ludwig Roth este comemorat si astazi de mana de sasi care mai traieste in satele din sudul Transilvaniei. Adevaratul motiv al condamnarii sale au fost ideile si activitatea sa, dar mai ales scrierile din brosura in care pleda si sustinea drepturile poporului roman, aflat in iobagie.
Despre viata si obiceiurile satului sasesc transilvanean...
Zona asezarilor sasesti din sudul Transilvaniei se intinde pe o suprafata de aproximativ 300.000 hectare, in zona marginita de vechile orase Sibiu, Sighisoara si Brasov, in interiorul arcului carpatic si adaposteste o populatie de circa 100.000 de persoane (romani, sasi si tigani), imprastiata prin 150 de sate si asezari de dimensiuni reduse. Regiunea este brazdata de vaile a trei rauri principale, toate avand mai multi afluenti, care curg de la est spre vest: raul Olt la sud, Hartibaciu in centru si Tarnava Mare, pe malul caruia se afla Sighisoara, la nord. Dispuse geografic in platoul erodat al unor vai si al unor dealuri line impadurite care se ridica la 700 de metri sau chiar mai mult, satele ofera o perspectiva fascinanta asupra unei Europe mai vechi.
Colonistii medievali sasi au construit sate ordonat asezate si sunt nechimbate ca structura si marime de secole, fiecare gospodarie avand parcele de pamant asemanatoare. Gospodariile insirate de-a lungul strazilor inca pastreaza arhitectura medievala originala adoptata de sasi, desi fatadele sunt in stilul secolului al XVIII-lea. Fiecare gospodarie are un zid inalt legat de casa si o poarta mare, destul de lata pentru a permite accesul unui car cu fan. De obicei, inauntru se afla o curte pavata cu pietre de rau, marginita de o parte si de alta de o locuinta. In capatul curtilor, se afla o sura mare pentru depozitarea fanului. Sasii ca si romanii aveau, in general, atat o bucatarie de iarna ca si una de vara, urmate de grajduri, cotete de porci, gradini de legume, livezi intinse.
Centrul spiritual si defensiv al fiecarui sat era biserica fortificata. Cand erau in pericol de a fi atacati, sasii se adaposteau impreuna cu animele lor in spatele zidurilor bisericii, unde se aflau un put si depozite de alimente, fiind protejati impotriva unui asediu. Fiecare familie tinea sunca si slanina la rece in camari construite in zidurile bisericii, chiar si pe timp de pace.
O astfel de biserica ne intampina in satul Viscri (Tara Oltului), parca sfidatoare in fata timpului necrutator, o biserica tip cetate unde straja voluntara o mai are pe Sara Dootz, in varsta de 76 de ani, si care de 21 de ani este si ghid turistic si ingrijitor la biserica, trage clopotele si vegheaza asupra comunitatii sasesti care a ramas in sat, adica "25 persoane, majoritatea varstnici, dintre care doar 9 mai vin duminica la biserica", povesteste trista Sara Dootz (foto). Numele sasesc al asezarii, Weißkirch, provine din latinescul Alba ecclesia (Biserica alba) care apare in acte locale inainte de intemeierea localitatii sasesti. Saseasca nu este o limba scrisa, dar seamana cu dialectul germanic din Luxemburg.Viscri, cu emblematica lui biserica puternic fortificata, vopsita in alb, a devenit un fel de sat-lider in proiecte de conservare din zona satelor sasesti. Biserica, monument inscris pe lista UNESCO a patrimoniului mondial, aflat pe un deal in capul satului, are un important turn la vest si o clopotnita deasupra portii. Desi este accesibil numai pe drumuri nepavate, satul ofera cazare pentru vizitatori la nivel calitativ ridicat, iar localnicii s-au specilizat in vanzarea diverselor articole precum tricotaje, covorase, sosete, pulovere si produse alimentare naturale pentru vizitatori.
Colonistii germani care au venit pe aceste meleaguri in secolele al XII lea si al XIII lea si-au pastrat cultura si limba pana la inceputul anilor '90, cand majoritatea populatiei - 900.000 de sasi - a emigrat in Germania, atrasa de mirajul vestului. "De nu se deschideau granitele, ori de se purta Ceausescu putin mai omeneste cu noi, poate ramanea toata lumea. Acum moare o cultura de 800 de ani. La fel si bisericile; vreo 140 in toata Transilvania, daramate, vai de ele, pentru ca nu platesc nici statul, nici biserica, nici UNESCO, nici macar un leu ca sa le intretina. Eu nu sunt angajata, nu am nici un salariu, ma ingrijesc de biserica pentru stramosii nostri", spune Sara Dootz.
Ea povesteste ca multi dintre cei care au plecat in Germania au primit case si s-au descurcat in lumea noua, care nu i-a primit chiar cu bratele deschise. O parte dintre acestia au murit de dorul meleagurilor natale, iar altii s-au intors dupa cativa ani. "Vedeti dumneavoastra, sasii sunt orgoliosi, daca au plecat o data sunt prea mandri sa se mai intoarca", spune Sara. Isi aminteste apoi, cazul unei batrane care a plecat alaturi de rudele sale mai tinere, deoarece nu voia sa ramana singura. Peste ani, le-ar fi reprosat: "De ce m-ati luat din tara unde Dumnezeu a mangaiat pamantul!".
"In vremurile cele mai bune, adica inainte de Primul Razboi Mondial, eram in jur de 7-800.000 de sasi transilvaneni. Noi sasi ne numim, nu avem treaba cu landul Sachsen din Germania, noi venim din Luxemburg. Dar regele Geza al II-lea i-a numit in cancelaria regala pe toti chemati aici de la nord de Rin, din Flandra, «saxoni». Noi vorbim saseste, luxemburgheza in familie. In sat vorbim romaneste, la scoala am invatat «Hochdeutsch» si din pacate rusa, altfel mai stiam si alte limbi", spune Sara.
Despre biserica fortificata din Viscri, spune ca incepand cu anul 2001 aceasta este sub patrimoniul UNESCO si, totodata, este cea mai veche biserica din Transilvania unde inca se mai slujeste. "Mai este o biserica si mai veche in Cisnadioara, construita in 1197, dar unde nu se mai slujeste". Weisskirch a fost contruita in 1225 si, ulterior fortificata abia in secolele XV - XVI cand au navalit mongolii, tatarii si turcii. Sara ne povesteste ca zidul din afara bisericii a fost daramat pana de curand cand a fost refacut cu banii stransi de la turistii care vin sa vada biserica fortificata. "Vin turisti din toata lumea, dar numai rusi nu vin". In spate gasim un turn de slanina, doua hambare pentru alimente, iar portile bisericii faurite din lemn de stejar si fier forjat sunt inca din timpul navalirii turcilor.
Aceasta existenta de frontiera a alimentat curajul, independenta si izolarea sasilor, inzestrandu-i cu puterea de a rezista invaziilor care au continuat pana in secolul al XVIII-lea. De aceea, stilul caselor dateaza din acea perioada, probabil prima data cand locuitorii au putut sa construiasca in siguranta, avand certitudinea ca nu vor mai fi distrugeri provocate de invadatori. Cultura saseasca a cunoscut un avant in perioada iluminismului, sub influenta Baronului Samuel Bruckenthal (1721-1803), singurul sas numit Guvernator, in Imperiul Habsburgic, care cuprindea Transilvania inca din 1699.
"Aici in Viscri si satele din jur, inainte de Primul Razboi Mondial au fost peste 600 de enoriasi (...) acum mai suntem 25 de persoane, dintre care 15 locuiesc in sat. Sunt 25 de enoriasi sasi, 73 de romani si 350 de alte nationalitati (n.r.- tigani). Sa le spunem asa. Or fi si mai multi, pentru ca le prieste. Primesc alocatii si ajutor social". Face o scurta pauza si adauga: "Nu mai avem preot pentru ca nu mai putem plati pentru un preot in sat. Vine la trei saptamani sau cand are timp sa vie".
Aflam, totodata, ca biserica din Viscri a fost inainte de anul 1540 catolica, iar dupa aceea a devenit biserica evanghlica lutherana. La inceput, sasii au fost catolici dar, dupa Reforma religioasa declansata de catre Martin Luther la inceputul secolului XVI, majoritatea au aderat la luteranism.
De asemenea, numele consacrate in sat pentru baieti erau Michael, Ioan, Gheorghe si Martin. "Vai de lume ce zarva mare era, daca se nastea intr-o familie al cincilea fiu. Ne gandeam cum sa-i dam numele. A fost un singur Petru sau Pavel, din cate stiu, iar fetele se numeau Sara, cum sunt si eu, Katarina, Ana si Sofia. Daca mai venea una pe lume, primeau numele de Maria sau Roza. Noi suntem foarte conservativi. Ce am preluat de 800 de ani, am pastrat".
Primi sasi au venit in zona Tarnavelor in anul 1185. La Sibiu insa a fost prima colonie, in 1141. "Acolo a fost putere mai mare. Dupa 200 de ani si-au construit alta biserica. Aici saracii au ramas cu prima si de aceea este asa. Nu tine chiar tot 800 de ani. Era sa cada bolta si au pus provizoriu tabla, dar asa a ramas", povesteste batrana sasoaica.
Biserica fortificata din Viscri ascunde si obiceiuri si ritualuri specifice locului. De exemplu, miresele prinse ca nu mai erau virgine erau cununate de preot la poarta bisericii, stand pe o piatra, denumita de sasi drept "Piatra Rusinii". "Cand vedeau ca nu mai sunt in regula, fetele se maritau pana nu se afla, dar daca avea burta si copilul langa ea, acolo ajungea. Acum nu cred ca ar mai trebui altar!", spune Sara Dootz. De asemenea, "nu era voie sa refuzi un baiat la joc sau sa stai in poala la unul pana nu erai logodita cu el. Daca un baiat si o fata stateau la portita sau dansau de mai multe ori deja se socotea cand fac nunta. Trebuia sa fie din sat, sa-i cunoastem neamul. Si musai sa fie sas".
Inainte sa vizitam, intr-un final, si biserica, batrana Sara ne mai povesteste cum umbla prin sat, odata zvonul ca linia ferata va trece prin valea de langa Viscri. Atunci, "S-au dus batranii cu slanina si cu de toate (n.r. la autoritati) numai sa nu treaca prin vale trenul si sa faca un mic tunel pe unde-i movila aceea spre Bunesti. Eu cred ca au facut bine. Altfel eram si noi acum de-a valma in toata lumea. Asa avem linistea noastra. Aici au murit oameni care n-au calatorit cu trenul. Asa eram de izolati. Ca doar avem aici de toate", isi incheie Sara povestirea. Taxa de intrare este de numai 2 lei.
Dupa Al Doilea Razboi Mondial, ca urmare a "eliberarii" tarii de catre Armata Rosie si a preluarii conducerii de catre comunisti, majoritatea populatiei sasesti adulte a fost condamnata la sase ani de munca silnica in Uniunea Sovietica. Casele sasesti si pamanturile au fost confiscate de stat si date in folosinta romanilor, maghiarilor si tiganilor. Munca silnica a doborat multe vieti si numai vreo jumatate dintre sasii deportati au supravietuit pentru a se intoarce in Romania. In biserici se pastreaza in fiecare sat placi memoriale cu numele celor care au murit in Rusia.
Ulterior, invitatia de repatriere de la Ministerul Afacerilor Externe al Germaniei a condus din pacate la emigrarea masiva la inceputul anilor '90 a majoritatii sasilor din Transilvania catre o Germanie nou unificata. Cu privire la aceasta tema, John Akeroyd, botanist si scriitor britanic, atrage atentia in lucrarea intitulata "The Saxon Villages of Southern Transylvania" ca aceasta emigrare in masa a condus la situatia in care identitatea culurala a satelor sasesti ar putea fi pierduta pentru totdeauna. De-a lungul anilor si alti comentatori au atras atentia comunitatii internationale asupra acestei crize. De atunci incoace, un numar de ONG-uri din Romania ( vezi Adept Transilvania), Germania, Marea Britanie si Norvegia colaboreaza pentru protectia patrimoniului cultural al sasilor.
Satul sasesc Viscri, o imagine de secolul XVIII
Zona satelor sasesti reprezinta unul dintre ultimele peisaje medievale ale Europei, cu biserici fortificate, iar pajistile inflorite de aici sunt probabil cele mai intinse care au mai ramas in Europa depresionara, practic neschimbate de sute de ani, unde agricultura moderata complementeaza abundenta de flora si fauna. Pajistile, fanetele, padurile si terenurile arabile, ne duc cu gandul spre vremurile medievale prin organizarea lor – cu crestele si rigolele impadurite, cu pasunile si fanetele prezente pe terasele si colinele domoale si cu terenurile arabile, intinse mai ales in vai, strans apropiate de asezarile satesti. Asemenea peisaje au disparut aproape complet de pe harta Europei.
Britanicul Nat Page, director in cadrul Fundatiei Adept Transilvania, vorbeste la perfectie limba romana si este expert in biodiversitate si agricultura, lucreaza in Romania din 1990 si in dezvoltarea organizatiilor non-guvernamentale din 1998. In opinia sa, "pasunile bogate in flori salbatice au supravietuit multumita legaturilor economice, sociale si culturale puternice cu asezarile satesti. Ruperea acestor legaturi ar insemna pierderea pajistilor".
El a dat exemplul Scotiei, unde defrisarile masive de paduri au dus la disparitia brusca a faunei si a vegatatiei. "In Marea Britanie nu exista copac sau rand de copaci care sa nu fie ingradit. Acum se incearca o reimpadurire a Scotiei, dar fara izbanda, deoarece caprele salbatice in absenta carnivorelor mananca toata vegetia noua. Ursul si lupul asigura mentinerea echilibrului ecologic in fondul forestier", adauga Nat Page. Compania Orange Romania a donat peste 1 milion de euro catre fundatia Adept Transilvania de la inceputul parteneriatului, in anul 2005, si pana in prezent.
Un sat tipic din zona Tarnavelor este populat de circa 200 de familii, din care cei mai multi tin in gospodarie 2-3 vaci si 10-20 de oi. Vacile sunt mulse dimineata si seara: o parte din lapte se utilizeaza mai ales pentru consumul casnic, restul se comercializeaza - iar banii proveniti din aceasta activitate reprezinta de multe ori singura sursa de venit. Oile se cresc pentru lapte, pentru producerea branzeturilor si carnea lor. Aproape toti localnicii sunt implicati in agricultura.
In fiecare primavara se aleg ciobanii care sa aiba grija de turma satului - in functie de reputatia lor si de cantitea de cas oferita proprietarilor in schimbul oilor. Animalele sunt tinute la una sau doua stane de vara temporare, deseori la distanta semnificativa de sat. Zona gazduieste lupi si ursi si in fiecare vara, cateva oi si uneori cate-un magar cad prada acestora. Turmele sunt pazite de caini fiorosi.
Oile sunt mulse de mana iar casul se prepara tot manual, la stanile de vara. Bogatia unica a florei pajistilor dau un caracter aparte casurilor. Produsele sunt transportate la sat cu ajutorul magarilor sau carutelor cu cai o data sau de doua ori pe saptamana.
Fiind un sat izolat, la Viscri s-au pastrat traditii si obiceiuri atat in ceea ce priveste arhitectura caselor, portul popular, cat si a mestesugurilor precum ocupatiile seculare de fierari, carbunari sau caramidari. In timpul verii, familiile din zona pot fi surprinse deseori pe pasunile lor, cu coasa sau grebla in mana, adunand fan pentru furajarea vitelor si oilor. Se folosesc sobe de lemn pentru incalzirea in timpul iernii si pentru gatit. Padurile de fag si carpen asigura, de asemenea, materia prima pentru multe din uneltele agricole si gospodaresti, produse in sate chiar si in ziua de azi. In acest fel, viata satenilor este legata de peisajul inconjurator, atat vara cat si iarna.
O noua etapa de dezvoltare bate la poarta satelor sasesti
Acest peisaj de biodiversitate este rezultatul agriculturii neintensive, practicate aici timp de sute de ani si poate fi protejat doar prin continuarea gospodaririi traditionale de catre fermierii care traiesc in aceasta zona. Astfel, pentru conservarea biodiversitatii zonei semi-naturale, antropice Tarnava Mare, fundatia Adept a implementat o serie de masuri pentru cresterea cererii de produse locale si pentru sporirea veniturilor din agricultura. Scopul acestor masuri este de a imbunatati viabilitatea economica a micilor producatori si a comunitatilor agricole.
Cu ajutorul fundatiei Barbara Knowles Fund, grupuri de fermieri din Tarnava Mare si din judetul Harghita au infiintat centre comunale de colectare a laptelui, in contextul in care in calitate de procesatori individuali, taranii nu aveau putere de negociere la vanzarea produselor. Asigurand controlul calitatii, centrele acorda libertatea fermierilor de a atrage cele mai bune oferte pentru lapte si de a diversifica paleta cumparatorilor.
De asemenea, Adept a dezvoltat in orasul Saschiz unitati de micro-procesare de legume si fructe cu respectarea regulilor de igiena, destinata micilor producatori. In Saschiz mai traiesc doar 70 de sasi.
Au fost lansate targuri ale fermierilor in Bucuresti si in alte orase din tara, pentru promovarea si vanzarea produselor locale in mod direct vizitatorilor si cu ajutorul pensiunilor si hotelurilor din zona.
Nu in ultimul rand, vizita companiei Slow Food (Italia) in Tarnava Mare din 2005, intiata de Printul Charles, a inspirat formarea unui grup de producatori Slow Food in zona. Grupul a beneficiat de sprijin pentru promovarea propriilor produse si este prezent anual, in octombrie, la Targul International Slow Food din Turin, infiintat de Fundatia Slow Food pentru Biodiversitate. Se dezvolta, astfel, in mintea producatorilor si a consumatorilor, legatura dintre pretul si calitatea produselor.
Citeste si:
Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »
Despre autor
Te-ar putea interesa și:
