Premierul Ludovic Orban a declarat că în localităţile în care se va constata că procentul infectărilor cu COVID a fost depăşit, faţă de cel stabilit de autorităţi, acestea vor lua decizia ca, o perioadă, activitatea restaurantelor să fie restricţionată, informează Agerpres.

"În acele localităţi în care este depăşit procentul, care este stabilit de 1,5 %, se va lua decizia ca, o perioadă, până scade procentul sub 1,5%, să se restricţioneze activitatea", a declarat Ludovic Orban, întrebat dacă există posibilitatea ca restaurantele să fie închise din nou.

Premierul a făcut declaraţia la plecarea de la Conferinţa Naţională a Industriei Ospitalităţii.

În cadrul conferinţei el a fost întrebat de reprezentanţii HORECA care sunt intenţiile Guvernului şi, respectiv, a Comitetului pentru Situaţii de Urgenţă în privinţa închiderii restaurantelor.

"Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă are atribuţii pentru dispunerea de restricţii la nivel naţional. Conform Hotărârii de Guvern privind prelungirea stării de alertă, în baza propunerii CNSU, deciziile se iau la nivel judeţean sau, respectiv, la nivelul Bucureştiului, la nivel municipal, Comitetul Municipal pentru Situaţii de Urgenţă în Bucureşti. (...) E o anumită îngrijorare. Acum, trebuie să vă spun că în anchetele epidemiologice, pe baza datelor care mi-au fost puse la dispoziţie de Ministerul Sănătăţii, nu neapărat mersul la restaurant în condiţii normale este cel care duce la mărirea riscului de transmitere, cât evenimentele - nunţi, botezuri... Pentru că aici realitatea este că nu se respectă regulile, numărul maxim de persoane, distanţarea şi aşa mai departe. La nunţi, fiind evenimente fericite, oamenii ignoră regulile normale", a spus Orban.

Premierul a precizat, întrebat referitor la Capitală, că "e în discuţie şi această posibilă evaluare, să facem o diferenţiere a cazurilor pe sectoare", dar a adăugat că "Bucureştiul în sine este Bucureşti, trecerea dintr-un sector în altul este foarte frecventă".

El a adăugat că în campania electorală "procesul electoral s-a derulat foarte corect".

"Numai că nu am putut să stăpânim bucuria victoriilor şi în 3.300 de localităţi cei care au câştigat s-au bucurat atât de tare, încât au organizat petreceri de zeci, sute de oameni, la fel, fără măşti, fără... Nu chiar peste tot, unde au câştigat ai noştri a fost ceva mai mult respect faţă de reguli, cel puţin în mediul urban. Din punctul nostru de vedere, noi am stabilit nişte reguli, deciziile le iau Comitetele Judeţene pentru Situaţii de Urgenţă. Şi acolo le-am dat posibilitatea să decidă pe localitate, să nu ia procentul pe judeţ şi să decidă pe localitate", a declarat Orban.

Sursa foto: Agerpres

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri