Dupa ce a vandut site-urile turistice pe care le-a fondat grupului polonez NetMedia, Daniel Dobrita a reorganizat business-ul si activitatea companiei, printr-o investitie de 20.000 euro. In continuare, TourismGuide.ro si AllSeasons.ro vor beneficia de ajutorul unor colegi noi din Polonia, care vor consolida zona financiara si cea operationala a companiei.
“Inca suntem in reorganizare, procesul incepand in urma cu o luna. Toata activitate si organigrama companiei s-a schimbat de cand C&D a decis sa bata palma cu grupul polonez. Am investit circa 20.000 euro in prima etapa de modificare a sistemului de rezervari”, explica Dobrita.

Potrivit acestuia, expertiza polonezilor a fost adusa in cadrul companiei, pentru a ajuta la dezvoltarea noilor canale. In perioada urmatoare, cativa colegi din Polonia vor incepe sa lucreze impreuna cu firma fondata de Daniel Dobrita (foto), iar departamentele care vor fi consolidate in acest timp vor fi cel financiar si cel operational.

Anul trecut, C&D Solutions a inregistrat afaceri de 650.000 euro. Desi in prima parte a lui 2010 veniturile au ramas la acelasi nivel ca si in anul precedent, in aceeasi perioada, compania si-a propus ca pana la finele anului in curs sa “stinga” pierderea din 2009 si sa ajunga la o cifra de afaceri de aproximativ un milion euro.

“In primul semestru al acestui an, afacerea a ramas la acelasi nivel. Birocratia nu ne-a permis o evolutie ascendenta in realizari financiare. Din punct de vedere logistic si operational, pot spune ca suntem pregatiti pentru lansarea unui serviciu de rezervari online”, arata seful TourismGuide.ro si AllSeasons.ro.

Majorarea cotei TVA la 24% nu a afectat business-ul pe care el l-a fondat. Dupa cum afirma acesta, in turism, cota TVA a ramas neschimbata.

“Cererea este in parametri optimi, cel putin din punct de vedere online. Pe vanzarea clasica nu ma pot pronunta. Insa, totodata, nu cred ca pot sa spun ca s-a inrautatit criza, ci doar ca puterea de cumparare este mult mai sensibila, consumatorul este foarte precaut si pretentios.”

Ce presupune noul TourismGuide?

Noul concept TourismGuide.ro va diviza activitatea prezenta in mai multe canale:

- Ghid turistic - va ramane pentru urmatoarele 2 - 3 luni, continutul din vechiul site urmand sa-l schimbam total pentru a servi ca si ghid turistic in viitor. Vor fi prezentate diverse zone, orase, obiective turistice, albume foto, pareri si opinii pentru hotelurile din Romania etc.

- Comercializarea de servicii turistice instant booking:

1. Hoteluri in lume: Peste 100.000 de unitati de cazare in peste 30.000 de destinatii.

2. Hoteluri in Romania: In momentul de fata doar on-request si instant prin partenerii externi, urmand ca baza de date de peste 1.000 de hoteluri din Romania sa fie contractata si inscrisa in sistem.

3. Asigurari de calatorie: Va urma integrarea in urmatoarele doua luni a unui sistem instant de cumparare a asigurarilor.

4. Bilete de avion: Serviciul va fi online in maxim doua luni.

"Ceea ce va aduce plus valoare este sistemul CSRO, sistem central de rezervari online, un sistem modern, ce va sta in spatele mai multor site-uri de profil din Romania si din reteaua NetMedia. Acest lucru va oferi posibilitatea de a interactiona intre cele doua piete din punct de vedere turism, Polonia si Romania, si invers, in sensul ca sistemul va fi sincronizat cu toate site-urile din Polonia la care au acces peste 50.000 clienti si un numar de peste 600 de companii care fac rezervari luna de luna. Binenteles, baza de date NetMedia Romania va fi sincronizata cu Polonia (toate hotelurile vor fi publicate in site-urile din Polonia)", arata Daniel Dobrita.

In acest sistem hotelurile si unitatile de cazare vor fi inscrise fara costuri si vor putea sa interactioneze direct cu clientul, noi ramanand sa oferim doar suport acestuia, dar si hotelului, pentru rezervarile care vor fi facute prin TourismGuide.ro si nu numai, conchide el.

Dupa mai multe oferte de preluare si la mai bine de un an de la demararea discutiilor cu NetMedia, C&D Solutions a decis sa bata palma cu grupul polonez pentru suma de 160.000 euro in aprilie 2010.
Abonează-te pe
9news.ro Promo

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea IT & C »



Setari Cookie-uri