Presedintele Traian Basescu a declarat, duminica seara, ca in perioada urmatoare vor fi continuate ajustarile de personal bugetar si ca nu vede de ce doctorii sau actorii ar mai accpeta sa fie bugetari.
Seful statului a afirmat, intrebat fiind daca noul acord de tip preventiv va cuprinde masuri de disponibilizare a personalului, ca nici in acordul trecut nu a fost un obiectiv major, potrivit Mediafax.

"Ce va pot spune este ca vom continua ajustarile. S-a dovedit ca avem excedent de cheltuieli de personal, nu atat prin veniturile pe care le utilizeaza fiecare, pe care le primeste fiecare salariat din sectorul public, ci prin numar. Si daca acceleram si procesele de introducerea a serviciilor IT catre populatie, si eu sper sfarsitul lunii martie sa-mi permita sa-mi platesc cu cardul taxele pe anul 2011, este clar ca se creeaza posibilitatea diminuarii de personal", a declarat seful statului.

El a mentionat ca este unul dintre cei convinsi ca medicii nu trebuie sa aibe contractul spitalului si "sa nu fie un slujbas de stat".
"Sa stie cat costa o consultatie, cat costa o operatie, ce se incadreaza in pachetul garantat pentru populatie, foarte bine, se presteaza gratuit, plateste Casa, ce este peste plateste pacientul. Deci nu numai disponibilizarile, dar si procesle de modernizare ale sistemului de sanatate sunt o alta sursa. Nu vad de ce doctorii, de ce actorii ar mai accepta sa fie bugetari", a mai spus presedintele Basescu.

Noul acord cu FMI, UE si BM intra in vigoare in aprilie

Noul acord al Romaniei cu organismele internationale va fi adoptat in martie si va intra in vigoare in aprilie. "Este sedinta FMI din 23 martie, daca nu ma insel, in care se va constata ceea ce delegatia a constat acum, ca toate obiectivele programului cu Romania au fost indeplinite.Se va declara programul indeplinit si se va adopta noul program in martie, cu incepere din luna aprilie, ca daca este in 23 martie spunem ca in aprilie.
De altfel, prima vizita a FMI dupa intrarea in noul program va fi in luna iunie", a precizat presedintele Basescu.

De asemenea, el a precizat ca deficitul bugetar anul acesta va trebui sa fie 4,5%, iar in 2012, de 3%.

Presedintele a anuntat ca noul acord cu FMI
va fi pe doi ani si nu va implica finantare, fiind de tip preventiv, de precautie, seful statului mentionand ca Fondul si UE vor tine la dispozitia Romaniei banii.

Abonează-te pe
9news.ro Promo

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri