In urma acestui audit, spun surse municipale, conducerea primariei ar putea decide inlocuirea lui Gheorghe Aron din functia de director general al RATB.
"Le-am dat asigurari ca nu vor mai modificari ale veniturilor lor. Ei se temeau ca vor avea de suferit de la 1 aprilie", a spus Oprescu, dupa trei ore de discutii cu protestatarii.
Edilul Capitalei le-a mai spus protestatarilor ca fondul de salarii a fost suplimentat de la 38 la 40 milioane de lei, ceea ce inseamna ca vor fi platite a zi toate sporurile, inclusiv cel de munca grea.
Oprescu a declarat ca aproape 90% dintre nemultumirile protestatarilor sunt legate de management si administratie. "Domnul Aron o sa propuna, sau altii o sa propuna, o serie intreaga de lucruri pentru elementele de management defectuos", a spus Oprescu.
Sorin Oprescu a spus ca protocolul prin care s-a propus de comun acord sistemul nou de salarizare va fi implementat.
La iesirea lui Oprescu de la negocierile cu protestatarii, purtata in incinta autobazei Titan, o parte a angajatilor regiei au huiduit , in timp ce altii au strigatt "Multumim domnule primar!".
Angajatii RATB au intrat in greva ieri dimineata la ora 4.00, nemultumiti de bugetul regiei si de veniturile lor.
Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »
Te-ar putea interesa și: